Dacă ai o aluniță nouă sau una veche care s-a schimbat în formă, culoare, mărime sau aspect, programează-te la medicul de familie sau direct la dermatolog; nu o pipăi, nu o zgâria și nu aștepta să te doară. Majoritatea alunițelor sunt benigne, dar o schimbare este un motiv de evaluare, pentru că unele leziuni cutanate, inclusiv melanomul, se tratează cel mai bine când sunt depistate devreme. Tabelul de mai jos separă ideile false de realitate.
Mituri și realitate despre alunițe
| Mit | Realitate |
|---|---|
| O aluniță care nu doare nu poate fi periculoasă. | Leziunile de piele suspecte nu dor, de regulă, în stadiul timpuriu. Aspectul contează mai mult decât durerea. |
| Dacă am aluniță de mic copil, nu mă privește. | Alunițele vechi se pot schimba. Orice modificare, la orice vârstă, merită verificată. |
| Doar cine stă la soare are riscuri. | Expunerea la soare contează mult, dar și ereditatea, pielea deschisă și numărul mare de alunițe cresc riscul. |
| Îndepărtarea unei alunițe o face să devină rea. | Excizia făcută corect nu agravează nimic; este chiar metoda prin care se obține un diagnostic exact. |
| Pot decide singur dacă e benignă sau nu. | Aspectul poate fi înșelător; doar medicul, uneori cu dermatoscop și biopsie, poate stabili natura leziunii. |
Ce înseamnă „aluniță” și când devine suspectă
Alunița, numită medical nev melanocitar, este o acumulare de celule care produc pigment. Majoritatea adulților au câteva zeci. Apar în copilărie și adolescență și pot continua să apară ușor mai târziu. O aluniță nouă la vârsta adultă, mai ales după 40 de ani, merită mai multă atenție decât una veche, stabilă. Suspiciunea crește dacă leziunea seamănă cu altele în mod neașteptat: dacă ai o aluniță care arată diferit de restul, medicii o numesc „ratusca urâtă” și o urmăresc cu prioritate.
Semnele după care o observi
Medicii folosesc o regulă mnemotehnică, ABCDE, pentru a sistematiza ce se urmărește: asimetria, marginile neregulate, culorile multiple, diametrul mai mare și evoluția în timp. Ultimul element, evoluția, este adesea cel mai important. Aceasta e doar o orientare; unele leziuni periculoase nu respectă regula, iar unele benigne o pot încălca. Alte semne pe care să nu le ignori sunt: sângerarea sau crusta fără o rană evidentă, mâncărimea persistentă, o rană care nu se vindecă, o pată care crește vizibil sau devine proeminentă.
Ce faci în practică, pas cu pas
- Fotografiază leziunea, cu o riglă sau o monedă alături, pentru a compara în timp.
- Nu o scarpina, nu o rupe și nu încerca s-o îndepărtezi acasă.
- Notează de când ai observat modificarea și dacă a avut loc după expunere la soare, traumatism sau alt eveniment.
- Programează-te fără să amâni, mai ales dacă schimbarea este rapidă.
- Protejează zona de soare până la consult.
La ce medic mergi
Poți începe cu medicul de familie, care evaluează leziunea și, dacă este nevoie, te trimite la dermatolog. Dermatologul folosește dermatoscopul, un aparat cu lupă și lumină, pentru a vedea structuri invizibile cu ochiul liber. Dacă leziunea este suspectă, se recomandă excizia (îndepărtarea chirurgicală) și examinarea la microscop, numită examen histopatologic. În anumite cazuri, intervine și chirurgul sau oncologul. Nu amâna din teama de rezultat: o leziune benignă îți aduce liniște, iar una depistată devreme are, de regulă, o evoluție mai bună.
Cum îți faci autoexaminarea acasă
O dată la câteva luni, într-o cameră bine luminată și cu o oglindă mare, privește pielea din față, din spate și din lateral, apoi scalpul, palmele, tălpile, spațiile dintre degete și unghiile. Cere ajutorul cuiva pentru spate. Compară cu fotografiile anterioare. Detalii despre tehnică și despre semnele de urmărit găsești în ghidul despre controlul pielii și autoexaminarea alunițelor, util ca să-ți faci un obicei simplu și constant.
Ce se întâmplă la dermatolog, în detaliu
Consultul durează de obicei puțin. Medicul privește pielea din cap până în picioare, cu atenție la zonele greu de văzut singur: spatele, scalpul, spațiile dintre degete. Cu dermatoscopul poate analiza fiecare leziune de aproape, apreciind rețeaua de pigment și structurile din profunzime, fără durere și fără să atingă pielea în mod agresiv. Dacă o aluniță pare tipică, medicul îți poate spune doar s-o urmărești și să revii dacă se schimbă. Dacă este neclară, poate propune o monitorizare digitală, prin fotografii comparate în timp, sau o excizie imediată. Rezultatul histopatologic se obține după câteva zile și îți este explicat de medic. Ține minte că excizia unei alunițe este, în general, o procedură mică, făcută sub anestezie locală, iar cicatricea are mai puțină importanță decât liniștea unui diagnostic clar.
Nu uita zonele ascunse: pielea capului, spatele, spațiul din spatele urechilor, tălpile. Cancerele de piele pot apărea și acolo unde soarele nu bate direct, iar un partener sau un prieten te poate ajuta să le observi. O fotografie făcută o dată pe an, în aceleași condiții, devine un termen de comparație foarte util.
Cum reduci riscul pe termen lung
Cea mai bună protecție este evitarea arsurilor solare. Folosește cremă cu factor de protecție adecvat, reaplic-o la intervale potrivite, caută umbra în orele de vârf, poartă pălărie și ochelari de soare. Evită solarul, care expune pielea la radiații artificiale. Dacă ai piele deschisă, multe alunițe, istoric de arsuri puternice în copilărie sau cazuri de cancer de piele în familie, discută cu medicul despre examinări periodice. Persoanele cu un număr mare de alunițe pot beneficia de monitorizare dermatologică la intervale stabilite individual.
Pielea este cel mai mare organ și cel mai ușor de observat, ceea ce o face un bun aliat al prevenției. Pe măsură ce îți cunoști alunițele, observi mai ușor ce se schimbă. Alte materiale despre screening și depistare timpurie sunt grupate în rubrica de controale periodice, iar dacă vrei să vezi cum se completează diversele verificări, poți merge pas cu pas prin ghidurile publicate acolo.
